Beneficiile cazilor cu hidromasaj Caldera Spas

Lista esențială a beneficiilor asupra sănătății ale utilizării unei căzi cu hidromasaj

O cadă cu hidromasaj calitativă vă poate îmbunătăți viața în moduri pe care nu le-ați luat in considerare până în acest moment. Căzile jacuzzi aduc laolaltă familia și vă oferă motivul pentru a chema în vizită prietenii și vecinii. Fie că stați până târziu în curte pentru a vedea o ploaie de meteoriți sau fie că vă treziți dimineața devreme pentru a vedea răsăritul soarelui, o cadă jacuzzi vă poate conecta cu mediul înconjurător. Incluzând folosirea unei căzi cu hidromasaj în rutina zilnică vă poate de asemenea îmbunătăți starea generală. Sesiunile regulate în minipiscina spa v-ar putea ajuta să reduceți stresul, ameliora durerea, îmbunătăți calitatea somnului și să vă creșteți flexibilitatea. Deși doar un medic sau un specialist medical vă poate spune dacă hidroterapia – folosirea apei pentru ușurarea durerii și tratarea diferitelor afecțiuni medicale – vă poate aduce beneficii, mai jos veți găsi câteva posibile beneficii asupra sănătății ale utilizării unei căzi cu hidromasaj:

Mobilitate îmbunătățită
Odată cu înaintarea în vârstă pierdem din mobilitate. Acest proces are loc în mod gradual pentru unele persoane și poate debuta brusc pentru altele, în funcție de unii factori precum predispozițiile genetice, nivelul de activitate, accidentările și prezența oricărei afecțiuni medicale, precum artrita. Prin folosirea regulată, o cadă cu hidromasaj vă poate ajuta să vă redobândiți mobilitatea și să încetinească procesul natural de pierdere al flexibilității ce survine odată cu înaintarea în vârstă. Apa caldă a minipiscinei spa duce la crearea presiunii hidrostatice – presiunea cauzată de greutatea lichidelor – asupra corpului. Aceasta reduce inflamarea articulațiilor, ce cauzează pierderea mobilității. Starea de plutire experimentată într-o minipiscină spa detensionează mușchii, permițând articulațiilor și mușchilor să se relaxeze și să devină mai flexibili. În timpul sesiunii spa, puteți profita de starea dvs. de relaxare și de starea de plutire pentru a practica într-un mod nesolicitant exerciții de flexibilitate. Următorul videoclip oferă câteva sugestii de exerciții ușoare care pot fi făcute în cada cu hidromasaj. În cazul în care aveți probleme de mobilitate sau oricare afecțiuni medicale, consultați medicul dvs. înainte de a începe un program de exerciții.

Exerciții pentru zona lombară și șolduri:

Ameliorarea simptomelor artritei și artritei reumatoide
Artrita este o maladie comună însă dureroasă, caracterizată prin dureri ale articulațiilor și inflamarea lor, însoțite de pierderea mobilității. Osteoartrita, cea mai des întâlnită formă, reprezintă rezultatul degradării cartilajului dintre oase, ducând la durere cauzată de fricțiune. Artrita reumatoidă, o boală autoimună ce poate cauza dureri la nivelul întregului corp, survine atunci când propriul sistem imunitar atacă în mod greșit articulațiile, rezultând inflamarea lor și rigiditate. Aceste condiții pot provoca durere cronică și pot afecta calitatea vieții. Din fericire pentru persoanele ce suferă de artrită, petrecerea timpului într-o cadă cu hidromasaj poate oferi o ameliorare temporară a durerii articulațiilor cauzate de artrită. Într-un studiu controlat ce avea ca scop cercetarea efectelor terapiei spa asupra pacienților cu osteoartrită severă, oamenii de știință au descoperit o diminuare semnificativă a durerii după doar două săptămâni de utilizare. De fapt, pacienții care au apelat la terapia spa au înregistrat un nivel mai scăzut de durere decât pacienții sub tratament medicamentos. În același mod, un studiu pe pacienți cu artrită reumatoidă a demonstrat că hidroterapia a diminuat durerea, tensiunea și durerea la nivelul articulațiilor. Deși orice decizie medicală trebuie luată împreună cu doctorul dvs., pentru cei afectați de artrită sau de artrită reumatoidă, o cadă cu hidromasaj poate reprezenta o metodă plăcută de ameliorare temporară a durerii și de îmbunătățire a calității vieții.

Ameliorarea simptomelor fibromialgiei
În același mod în care poate ajuta persoanele ce suferă de artrită, petrecerea timpului în cada cu hidromasaj poate de asemenea ameliora unele simptome ale fibromialgiei. Fibromialgia este o boală ce include durere cronică și oboseală la nivelul întregului corp, ducând adesea la un somn întrerupt și la o abilitate incompletă de concentrare și atenție. Poate cauza dificultăți la locul de muncă și în mediul familial. Ca și în cazul artritei, un studiu asupra efectelor hidroterapiei la pacienții cu fibromialgie a indicat beneficii demonstrabile. În urma completării unui tratament cu hidroterapie, pacienții au raportat îmbunătățiri ale funcționalității fizice, calității somnului și a capacității de îndeplinire a îndatoririlor la locul de muncă, însoțite de o diminuare a intensității durerii, oboselii, rigidității, anxietății și depresiei. Desigur, aceste studii sunt cu scop limitat și nu trebuie să înlocuiască un sfat medical. Înainte de a determina dacă o cadă jacuzzi vă poate ajuta să controlați simptomele fibromialgiei, consultați un specialist medical calificat.

 

Ameliorarea durerii lombare
Potrivit unei estimări, 80% din persoane vor suferi de dureri lombare la un moment dat. Universitatea Centrului Medical Maryland descrie durerea lombară, cunoscută și sub termenul de lumbago, ca fiind „cauza principală a dizabilității în rândul persoanelor sub 45 de ani”. Durerea lombară, fie cronică sau acută, poate avea un impact sever asupra calității vieții. Poate face ca realizarea activitaților cotidiene – mersul la locul de muncă, șofatul, mersul la cumpărături, îndeplinirea treburilor casnice – să fie o provocare dificilă și dureroasă. Poate de asemenea provoca pierderea somnului. În cadrul unor studii multiple, persoanele afectate de durere lombară ce au urmat un tratament cu hidroterapie, fie de sine stătător sau în combinație cu alte tratamente, au raportat o diminuare a simptomelor. Deși aceste studii indică într-adevăr faptul că hidroterapia poate avea un impact pozitiv asupra persoanelor care suferă de dureri lombare, ele nu înlocuiesc sfatul doctorului sau al unui specialist medical calificat. Pentru a decide dacă folosirea unei căzi jacuzzi poate ajuta la ameliorarea simptomelor, consultați medicul dvs.

Diminuarea anxietății și stresului
Cât de des vă simțiți stresat? Activitățile zilnice și agitația vieții cotidiene pot reprezenta o sursă majoră a anxietății: trezirea devreme, traficul și aglomerația din mijloacele de transport în comun, convorbirile telefonice multiple la locul de muncă și trimiterea e-mailurilor, plata facturilor, îngrijirea copiilor, pregătirea mesei, reparațiile casnice, reparația mașinii, reparația unor relații… Nu-i așa că ar fi frumos să existe o modalitate de a lăsa totul în urmă? Atunci când vă aflați într-o cadă jacuzzi, contează doar cât de bine vă simțiți. Deoarece este mai eficient din punct de vedere energetic să mențineți minipiscina spa la o temperatură constantă decât să o încălziți de fiecare dată când o utilizați, aceasta va fi întotdeauna pregătită pentru dvs. Înainte de a pleca dimineața spre locul de muncă, petrecerea unui timp de 15-20 de minute în cada cu hidromasaj vă poate ajuta să vă începeți ziua simțindu-vă odihniți și concentrați. Seara, vă poate relaxa și vă poate scăpa de stresul acumulat peste zi. Studii aleatorii și controlate au indicat că folosirea hidroterapiei poate contribui la o stare psihică și emoțională îmbunătățită. Combinația dintre apa caldă și jeturile pentru masajul de relaxare ajută la detensionarea mușchilor. Starea de plutire ușurează efortul muscular, permițând în acest mod relaxarea corpului în timp ce plutiți. Petrecerea zilnică a unui timp în interiorul unui jacuzzi relaxant și confortabil, departe de neliniștea vieții cotidiene, oferă posibilitatea să vă concentrați și de a ameliora simptomele anxietății.

Un somn mai odihnitor
O mare parte din populație suferă de insomnie sau alte tulburări ale somnului mai mult de o dată pe săptămână, conform Fundației National Sleep. Lipsa somnului poate crește nivelul de stres, anxietate, frustrare și depresie, în același timp reducând abilitatea de a fi productiv. Acest fapt poate duce la un cerc vicios, deoarece aceleași stări negative pot cauza sau agrava multe dintre tulburări ale somnului. Utilizarea frecventă a unei căzi jacuzzi poate întrerupe acest cerc vicios și vă poate ajuta să aveți un somn odihnitor. Rezultatele unui studiu la care au participat femei în vârstă ce sufereau de insomnie au arătat că petrecerea unei perioade scurte de timp în cada jacuzzi înainte de culcare ajută la a avea un somn mai profund, odihnitor și neîntrerupt. Reducerea nivelului de stres și anxietate facilitează adormirea fără dificultăți. O simplă sesiune scurtă de spa înainte de culcare vă va relaxa nervii și mușchii și vă va ajuta să aveți un somn mai liniștit. În cada jacuzzi vă veți detașa de stresul și grijile zilnice, iar o sesiune spa în timpul serii reprezintă momentul perfect pentru a vă conecta cu familia. Petrecerea timpului cu cei dragi în mod regulat vă poate ajuta să eliminați distragerile stresante și să vă concentrați asupra a ceea ce contează cel mai mult în viața dvs. Cu liniște sufletească vine un somn pașnic.

Ușurează durerile musculare
Chiar dacă nu sunteți un jucător profesionist de fotbal, lucrați in construcții sau escaladați un munte, la finalul unei zile puteți să simțiți dureri musculare sau disconfort la nivelul mușchilor. Activitățile zilnice ale vieții cotidiene sunt suficiente pentru a tensiona mușchii. Chiar și cele din timpul liber pot afecta musculatura într-un mod neplăcut. Tot efortul fizic, chiar dacă este făcut pentru locul de muncă sau pentru recreere, are un efect asupra organismului. Căzile cu hidromasaj pot ameliora durerea. Apa caldă și jeturile de masaj detensionează mușchii și elimină toxinele din fibrele musculare. Starea de plutire preia presiunea de pe picioare, tălpi și spate, reducând astfel crampele musculare și senzația de disconfort. Petrecerea timpului în cada jacuzzi după o sesiune de exerciții fizice intense sau după o zi lungă la locul de muncă reprezintă modalitatea perfectă de a permite mușchilor să se recupereze pentru ziua următoare. Cu toate acestea, înainte de a decide daca sesiunea spa reprezintă o modalitate de terapie sau de înlocuire a tratamentului prescris, consultați sfatul unui medic.

Modul prin care căzile cu hidromasaj din gama premium și de lux Caldera® oferă cea mai bună experiență spa
O cadă cu hidromasaj poate îmbunătăți calitatea vieții. Sesiune spa regulate pot aduce beneficii sănătății, stării de bine și relației cu familia și prietenii. Desigur, pentru a vă bucura din plin de aceste beneficii, este importantă alegerea unei căzi cu hidromasaj potrivite. O cadă jacuzzi ce nu funcționează corespunzător, necesită reparații în mod constant, sau este ineficientă din punct de vedere energetic, poate reprezenta mai degrabă un factor de stres, decât unul de relaxare. De aceea este important să investiți într-o cadă cu hidromasaj ce vă oferă o viață lipsită de griji. Căzile cu hidromasaj Caldera oferă cea mai bună experiență spa. Construite din cele mai calitative materiale și proiectate cu precizie pentru eficiență și confort, căzile cu hidromasaj Caldera sunt extrem de durabile și necesită întreținere minimă. Sistemele de filtrare silențioase nu interfereaza cu sunetele mediului înconjurător. Pompele puternice oferă sesiuni de masaj intens și relaxant ce detensionează mușchii și sporește mobilitatea articulațiilor. Modelele plăcute vă infrumusețează curtea, în timp ce scaunele cu design ergonomic asigură spațiul perfect de relaxare.
Fie că doriți să vă îmbunătățiți starea de sănătate, să vă relaxați sau să petreceți timp într-un mod nou alături de familie și de prieteni, o cadă cu hidromasaj Caldera reprezintă punctul de pornire al unei experiențe spa.

https://www.youtube.com/watch?v=0aVxkld2Sd8
Sursa www.calderaspas.com